Cele mai bune rezultate obținute la nivel naţional, de jandarmii buzoieni

de Stiri Buzau Media

Jandarmii buzoieni au participat în 2017, la mai puţine misiuni de menţinere a ordinii publice, decât în anul precedent. Scăderea numărului de misiuni este efectul pierderilor de efective din cadrul structurilor specializate. Chiar și în aceste condiții, jandarmii şi-au finalizat cu succes acţiunile, iar acest fapt se datorează activităţilor preventive desfăşurate pe parcursul anului. Conducerea Jandarmeriei Buzău recunoaște faptul că anul trecut au fost şi ceva probleme interne.Câţiva jandarmi au fost sancţionaţi pentru diferite abateri, însă potrivit şefului Inspectoratului, nu au fost înregistrate fapte grave, ci, mai degrabă greşeli. În perioada ianuarie-decembrie 2017, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi a organizat şi desfăşurat 403 misiuni de asigurare a ordinii publice, în care au fost implicaţi peste 3.200 de jandarmi. Cele mai importante acţiuni desfăşurate de cadrele Inspectoratului au fost cele pe linie silvică şi controlul circulaţiei materialelor lemnoase şi cele de păstrare a ordinii în cadrul serbărilor sau alte evenimentelor cu public, desfăşurate în judeţul Buzău.