Cimitirul Eroilor, cel mai mare cimitir de acest fel din România şi, probabil, al doilea din Europa ca număr de ostaşi îngropaţi, va fi reinaugurat pe 17 mai, de Ziua Înălțării și a Eroilor. Atunci va fi organizat un eveniment național comemorativ de anvergură cu participarea președintelui României, Klaus Iohannis, a premierului, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a altor oficialități naționale și internationale. Municipalitatea a lansat invitații și Casei Regale pentru a fi prezentă la acest fastuos eveniment. Primarul Constantin Toma a dezvăluit, în exclusivitate, în cadrul interviului acordat pentru Buzăumedia, că un cunoscut regizor român va realiza un documentar despre cel mai mare cimitir de eroi din România. Vorbim despre regizorul Mihai Vișinescu. Acesta va mai pregăti și un album inedit, o adevărată operă de artă în domeniul fotografiei, care va include prezentări ale unor personalităţi originare din Buzău.
[bs-quote quote=”Am avut o surpriză deosebit de plăcută să văd câteva dintre lucrările acestui mare regizor care, în ultimii ani, s-a specializat pe documentare. Am văzut un documentar despre Regina Maria, un documentar – și asta m-a inspirat – despre Cimitirul Bellu și, printr-un prieten, am avut o întâlnire cu dumnealui aici. S-a apucat de lucru și practic pe 17 mai, vom avea două lucrări deosebite. O lucrare tipărită în patru limbi: română, engleză, germană și rusă. (…) Cele două lucrări vor rămâne în bibliotecile buzoiene și nu numai. (…) Fiecare ambasador și fiecare personalitate care va participa la acest eveniment, va avea și un cadou, într-o sacoșă specială din bumbac pe care este imprimată sigla Centenarului emisă de Ministerul Culturii și Identității Naționale și cea a Primăriei Buzău, pentru că ea se ocupă de toate aceste evenimente.” style=”default” align=”center” author_name=”Constantin Toma” author_job=”primarul municipiului Buzău” author_avatar=”http://buzaumedia.ro/wp-content/plugins/blockquote-pack-pro/img/other/steve-jobs.png”][/bs-quote]
Născut în 1960, la Călăraşi, absolvent al Facultăţii de Electrotehnică (Universitatea Politehnică Bucuresti) în 1985 şi al Facultăţii de Regie Film (Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică București) în 1995, Mihai Vişinescu a produs și regizat filme de lung și scurt metraj, filme documentare, spoturi video etc. Printre acestea amintim:
- „100 de ani de cinema”- 1995 – documentar;
- „Eternul masculin” – 1996;
- „România şi dictaturile ei”- 1997;
- „Meserii uitate”- 1998;
- „Peşteri carpatice”- 1998;
- „Asaltul cerului”- 1999;
- „Amintirile unui pelerin”- 2000 (Premiul APTR pentru Documentar).
În 2006, Mihai Vişinescu a făcut o călătorie de la Marea Nordului la Marea Neagră, pe Rin, Main și Dunăre, 45 zile si 77 de ecluze. A fost primul echipaj românesc care a făcut acest traseu şi a filmat material pentru un documentar, „Cu România prin Europa”. Între 2005 şi 2012 a editat revista de cultură şi imagine „România văzută de sus”. Din 2008 este editor de albume de artă, la editura proprie, numită Alexis după numele strabunicului său, unde au apărut albumele: „Alma Redlinger”, „Ion Sălişteanu”, „Dorel Zaica si Ucenicii”, „Constantin Gavenea – Lumea văzută printr-o lacrimă”, „Albumul unei prietenii: Nichita Stănescu-Vladimir Zamfirescu”.