Excelența Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Mexicului în România, José Guillermo Ordorica Robles a fost prezent sâmbătă la ,,Noaptea Muzeelor”, unde a prezentat buzoienilor un obiect de mare interes pentru cultura și tradiția mexicană. Înainte de această prezentare și de conferința de presă, Ambasadorul Statelor Unite ale Mexicului în România s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu la sediul instituției, cei doi purtând mai multe discuții atât pe plan cultural cât și sportiv. Excelența Sa a promis că va face tot posibilul să aducă la Buzău o parte dintre lucrările celebrei artiste Frida Kahlo de Rivera. Dacă recent, buzoienii s-au putut bucura de un exponat deosebit al culturii și tradiției mexicane, în viitorul apropiat, județul nostru va oferi, la rândul său, celei mai nordice țări hispanice din America Latină, colecția de chihlimbar de la Colți care ar urma să fie expusă într-unul dintre muzeele capitalei Mexicului, după cum a menționat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.
Directorului Muzeului Județean, Daniel Costache a menționat la rândul său că în momentul în care va exista o solicitare în acest sens, atunci reprezentanții instituției buzoiene vor face demersurile ce se impun în acest sens.
Interesul suscitat de existenţa unor zăcăminte de chihlimbar în zonă, preocupările locuitorilor pentru exploatarea şi prelucrarea acestui mineral au determinat organizarea Colecţiei muzeale Colţi, inaugurată la 14 iunie 1980. Supranumită şi Muzeul chihlimbarului, unică în ţară prin varietatea şi dimensiunile exponatelor de chihlimbar, colecţia, inaugurată odată cu reluarea serbării folclorice Floare de Colţi şi reorganizată în 1983, 1990 şi 2000, valorifică şi exponate arheologice şi documente ce relevă momente din istoria acestei străvechi aşezări. Predomină documente, fotografii, unelte (strung din lemn, ciocane, lămpaşe, târnăcop), pepite de chihlimbar de diferite dimensiuni, bijuterii (inele, cercei, medalioane, broşe, şiraguri de mărgele, ţigarete) care ilustrează activitatea de prospectare, exploatare şi prelucrare a ambrei.