Profesorii își vor putea efectua concediul de odihna doar în baza unei programări făcute în anul anterior intrării în concediu și doar pe parcursul vacanțelor elevilor, după cum stabilește un proiect de act normativ pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Educației Naționale (MEN).
O serie de modificări privind concediul dascălilor sunt propuse într-o inițiativă legislativă pusă de puțină vreme în dezbatere publică pe website-ul MEN. Mai exact, vorbim despre Proiectul de ordin pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5559/2011. Propunerea legislativă are nevoie, pentru a se putea aplica, de aprobarea ministrului educației și de oficializare, prin publicarea în Monitorul Oficial.
Documentul prevede schimbarea modului în care cadrele didactice din țara noastră vor putea beneficia de concediul anual de odihnă. Concret, după intrarea proiectului de act normativ în vigoare, aceștia-și vor putea efectua concediul doar în baza unei programări făcute de angajator. ,,Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale”, se precizează în textul propunerii. Programarea va fi făcută, potrivit documentului, până la sfârșitul anului anterior efectuării concediului de odihnă.
Suplimentar, după cum stabilește documentul, consiliul de administrație al fiecărei școli va trebui să se asigure că toți angajații instituției, indiferent dacă fac parte din personalul de predare sau de conducere, își efectuează concediul de odihnă în perioada vacanţelor şcolare. Totuși, nu toți profesorii dintr-o școală vor putea pleca în același timp în concediu, deoarece școlile vor trebui să asigure personalul didactic necesar pentru desfăşurarea examenelor naţionale.
Totodată, rechemarea profesorilor din concediul de odihnă se va putea face doar în cazuri de forță majoră sau pentru chestiuni urgente care impun prezența acestora la locul de muncă și va putea fi făcută doar de directorul instituției de învățământ.
Atenţie! Proiectul de act normativ nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să primească semnătura ministrului educației naționale și să fie publicat în Monitorul Oficial.