Concurs pentru ocuparea funcției de director executiv la Direcţia Administrație Publică Locală – Primăria Buzău

de Stiri Buzau Media

Municipalitatea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de director executiv – Direcţia Administrație Publică Locală. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lunga durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice/ştiinţelor administrative,
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Dosarele se depun până la data de 6 mai, ora 16:00, la sediul Primăriei Buzău, la camera 23 – Serviciul Resurse Umane, Prognoză, Cooperare Interinstituțională. Selecția dosarelor candidaților interesați să susțină acest concurs se va face în perioada 07- 13 mai. Cei care vor trece de această etapă vor trece prin proba scrisă organizată în ziua de 20 mai, la ora 10.00. Proba interviului va fi susținută pe 23 mai, ora 10.00. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a Primăriei Buzău sau aici: .