CONSULTAȚIILE ÎN CABINETELE MEDICILOR DE FAMILIE SE VOR EFECTUA DIN 3 IANUARIE DOAR CONTRA COST SAU PRO BONO

de Stiri Buzau Media

Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță printr-un comunicat că începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate. Motivul este nesemnarea actelor adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistență medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate județene. La mai bine de o lună de zile de când medicii de familie au protestat în Piaţa Victoriei împotriva unui sistem de sănătate deteriorat, aceștia au constatat că ,,principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea.Cu excepția unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor, rezultatele discuțiilor purtate în ultima lună sunt doar promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză și refuzuri nejustificate ale propunerilor organizațiilor medicilor de familie. În locul unei creșteri a procentului alocat asistenței medicale primare de la 5.77% la 10% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, administrat de CNAS, proiectul de buget pentru anul 2018 aflat în acest moment în dezbatere în Parlamentul României, prevede o stagnare la 5.8% !

Cei responsabili de reglementările din sistemul de sănătate şi de asigurarea unei finanţări corecte a segmentului de asistenţă medicală primară dovedesc o disponibilitatea extrem de redusă de a modifica ceva consistent. Se constată la propriu că autoritatea Prim-Ministrului României este sfidată de funcţionărimimea unui sistem inert şi rigid, incapabil de ameliorări de substanţă! Deşi medicii de familie sunt baza piramidei sistemului public de sănătate, CNAS, Guvernul şi Parlamentul României aleg să ignore soarta a peste 25 000 de medici şi asistenți medicali care oferă servicii medicale întregii populaţii a României. De aceea, organismele reprezentative ale medicilor de familie, parteneri în Coaliția Solidari pentru Sănătate consideră această atitudine o jignire majoră adusă pacienților și profesioniştilor din medicina familiei” se mai arată în comunicatul emis de Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Știri despre: