
Ce înseamnă dacă contractele de credit și de leasing nu mai sunt titluri executorii? Ca executarea silită să pornească mai greu decât acum, când se merge direct cu contractul la executor – ar fi necesară obținerea executării silite prin instanța de judecată. E important să subliniem că beneficiul nu va fi acordat firmelor sau persoanelor fizice autorizate care se împrumută la bănci ori încheie contracte de leasing. „Toți consumatorii pentru care alte soluții de redresare în afară de executarea silită nu sunt fezabile vor fi nevoiți să se apere în litigii inițiate de creditori, prin care se urmărește obținerea unui titlu executoriu în vederea stabilirii certitudinii, lichidității și exigibilității datoriei față de instituția de credit. Aceste litigii ar putea depăși ca durată trei ani„, estimează KPMG într-un studiu de impact publicat pe marginea acestui proiect legislativ.
Dezavantajele unei atare măsuri sunt următoarele, atrag atenția specialiștii: restanțierii vor ajunge chiar dacă nu vor în instanță, iar toate costurile procedurii vor fi suportate de aceștia, nu de către cei care i-au împrumutat și-și vor banii înapoi; instanțele vor ajunge să suporte iarăși o aglomerare de care scăpaseră atunci când s-a introdus executorialitate acelor contracte. Apoi, mai scrie în proiectul analizat de Curte, dacă acum se poate rezilia contractul de leasing la două luni după neplata ratelor, s-a propus oferirea unui termen mai lung, respectiv de trei luni.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Ca să intre în vigoare, aceasta trebuie adoptată din nou de Parlament, cu corecturile impuse de Curtea Constituțională, semnată de președintele statului și publicată în Monitorul Oficial.

