CONTROALE DE AMPLOARE ÎN PIEȚELE DIN BUZĂU. REZULTATUL: MĂRFURI CONFISCATE ȘI AMENZI DE 8000 DE LEI

de Stiri Buzau Media

    Polițiștii locali alături de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor Buzău au efectuat o serie de controale în Piața Centrală și în Piețele Micro 14 și Crâng. 320 societăți comerciale și persoane fizice au fost verificate, iar 12 comercianți au fost depistați cu numeroase nereguli. Mai exact, aceștia în momentul în care s-au trezit că sunt verificați:

  • ,,nu au putut prezenta documente de proveniență a mărfii;
  • nu au putut prezenta documente cu privire la verificarea metrologică a cântarelor:
  • preţurile şi tarifele nu erau afișate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citi;
  • produsele alimentare erau manipulate, depozitate și comercializate în condiții necorespunzătoare de igienă;
  • produsele expuse vânzarii, nu erau etichetate pentru a oferi cetățenilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și usor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punct de vedere al nevoilor și posibilitatilor lor financiare, precum și de a cunoaște eventualele riscuri la care ar putea fi supuși” se menționează în comunicatul Poliției Locale Buzău.

În cadrul controalelor au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, valoarea fiind de 8000 lei. Totodată au fost confiscate mai multe bunuri deoarece pentru acestea nu existau acte de proveniență și nici nu erau trecute prețurile pe ele.

Știri despre: