Taxa pe valoarea adăugată (TVA) aplicată serviciilor de canalizare se va reduce de la 19% la 9%, începând din ianuarie 2019, conform unui proiect de act normativ adoptat miercuri de Camera Deputaților, după ce trecuse deja de Senat acum câteva săptămâni. Inițial, proiectul prevedea scăderea cotei de TVA și pentru serviciile de salubrizare, de furnizare a căldurii, electricității și gazelor naturale, dar acestea au fost scoase de pe listă.

În forma inițială a proiectului, cota redusă de TVA era dorită și pentru producția, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice în sistem centralizat, livrarea de curent electric și de gaze naturale. Totuși, senatorii au eliminat aceste servicii de pe lista celor propuse să aibă cotă mai mică de TVA, astfel că pe forma finală votată azi a rămas doar serviciul de canalizare.
Atenţie! Prevederile proiectului NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.

