Cum va fi asigurată apa caldă pentru buzoienii de la blocuri și pentru instituții, dacă Ecogen Energy va sista și acest serviciu, în perioada viitoare

de Stiri Buzau Media

Ecogen Therm a încetat, începând cu 02 aprilie, furnizarea către consumatorii/utilizatorii racordați la SACET a energiei termice deşi, regia îşi îndeplinise în termenul contractual de plată, toate obligaţiile către societatea producătoare de energie termică. La acest moment, Ecogen Energy SA furnizează apă caldă către consumatorii din municipiul Buzău cu două motoare termice ( 2 x 3 MW/h) cu riscuri mari ca acestea să funcționeze deficitar, așa cu s-a întâmplat de altfel în noaptea de 16 aprilie (între orele 01:25 – 04:40) când unul din motoare a fost întrerupt şi a necesitat o intervenţie repetată de repornire, situație în care nu au mai putut fi respectate temperaturile de livrare a agentului termic către consumatori având în vedere capacitatea mică de producere a energiei termice (max. 6 Mw/h) a Ecogen Energy SA care nu reuşeşte să asigure, în cazul unor temperaturi mai scăzute, chiar cu cele două motoare care ar merge în bandă, apa caldă în parametri normali, către consumatorii racordaţi la SACET din municipiul Buzău, s-a impus, pentru a se preîntâmpina anumite sincope în furnizarea utilităţilor de interes public, darea în administrare Regiei Autonome Municipale pentru punerea în funcţiune, a cazanului de 10 Gcal, ce va fi mutat în Dorobanți 1 și care ar asigura fără probleme, cel puţin partea de furnizare de apă calda către consumatorii municipiului Buzău, la standarde de calitate și confort. Potrivit primarului Constantin Toma, acesta ar constitui o soluție de rezervă în cazul în care Ecogen Energy SA va renunța să mai furnizeze aceste servicii sau o va face în mod defectuos. Proiectul de hotărâre privind darea în administrare RAM a acestui cazan a fost adoptat în ședința ordinară de astăzi a Consiliului Local Municipal.

Așadar, obiectul dării în administrare, către Regia Autonomă Municipală  constituie cazanul de apă fierbinte de 10 Gcath (C.A.F), precum şi instalaţiile cu echipamentele aferente, ce asigură funcţionarea acestuia, situat în municipiul Buzău, Aleea Industriilor nr. 7, pe terenul proprietatea ECOGEN ENERGY S.A. (cu sediul la aceeaşi locaţie), bunurile în cauză fiind de natura domeniului public al municipiului Buzău. Cazanul este monobloc, orizontal, de tip ignitubular, cu trei drumuri de gaze. Nivelul de echipare al cazanului cu apă fierbinte permite funcţionarea în regim complet automatizat, reglarea sarcinii în funcţie de consumatori, precum şi realizarea funcţiilor de reglare, protecţie si semnalizare.

Știri despre: , ,