
Având în vedere complexitatea exerciţiului, în cadrul operaţiunilor de intervenţie au fost mobilizați peste 70 de pompieri, paramedici, asistenți medicali, polițiști, jandarmi, lucrători ai S.V.S.U. Cislău și ai Ocolului Silvic Cislău, fiind dislocate un număr total de 17 autospeciale de intervenție. În urma desfăşurării exerciţiului au fost atinse principalele scopuri care au constat în verificarea concepţiei de acţiune şi cooperarea la nivel judeţean, verificarea modului de răspuns al tuturor instituţiilor cu atribuţiuni în managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea operaţiunilor de intervenţie în astfel de situaţii.
















