
Având în vedere necesitatea înregistrării şi actualizării tuturor adreselor administrative din municipiul Buzău în Registrul Electronic Naţional al Nomenclaturilor Stradale, cât şi faptul că, în municipiul Buzău, în cartierele cu blocuri de locuinţe colective, există unele drumuri publice nedenumite, lucru ce îngreunează atribuirea unor adrese exacte locuitorilor din zonele respective, fapt ce a determinat şi situaţii în care în unele dintre actele de identitate ale membrilor aceleaşi familii să fie trecute chiar şi adrese diferite, propunem să se atribuie denumiri unor drumuri publice care asigură accesul la blocurile de locuinţe colective.
Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la acest proiect de hotărâre pot fi depuse la Ghișeul Unic din cadrul Palatului Comunal, până cel târziu 23 martie 2018. Actul normativ urmează să fie supus spre aprobare pentru şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău din luna martie/aprilie 2018. Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta proiectul de hotărâre pe site-ul Primăriei Buzău, la avizierul instituțiilor sau aici: Anexa 1-propuneri cartiere si delimitari și Anexa 3-tabel propuneri denumiri 38 strazi noi.


