Reducerea numărului de contribuții sociale obligatorii pe care le au de plătit angajatorii pentru propriii salariați este unul dintre obiectivele Guvernului Tudose pentru anul 2018, acesta fiind anunțat inițial de Guvernul Grindeanu. Concret, dintre cele șase contribuții achitate în prezent ar urma să fie păstrate doar două: cea pentru sănătate și cea pentru pensii, scrie avocatnet.ro.
Numărul de contribuții sociale obligatorii datorate de angajatori pentru salariații proprii ar urma să scadă, de la 1 ianuarie 2018, de la șase la doar două, potrivit programului de guvernare al Executivului condus de Mihai Tudose. Măsura fusese anunțată inițial prin programul Guvernului Grindeanu.
Concret, de anul viitor ar urma să se plătească doar contribuția la sănătate și contribuția la pensii, astfel că ar urma să dispară contribuția pentru concedii medicale, contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale, contribuția la șomaj și contribuția la creanțe salariale.
„Vom rămâne, așadar, doar cu contribuțiile pe sănătate și cea de asigurări sociale, datorate de către angajat, dar rămânând în sarcina angajatorului plata acestora către stat. Pentru a face acest lucru, la sfârșitul anului 2017 se va modifica baza de calcul a salariului brut prin creșterea acestuia cu 22,75%. Măsura nu va implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator, ci doar uniformizarea salariului brut cu totalul cheltuielilor aferente unui salariu. Totodată, vor fi eliminate inechitățile privind plata contribuțiilor în procente egale, pentru toți salariații din România, prin renunțarea la actualele plafoane privind contribuțiile”, se detaliază în programul de guvernare.
În plus față de viitoarea eliminare a patru dintre cele șase contribuții sociale obligatorii, Executivul ar vrea și o scădere a contribuțiilor ce vor fi plătite începând cu prima lună a anului 2018. „Tot pentru încurajarea mediului de afaceri, propunem reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% și a contribuțiilor de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018. În acest fel, costurile pe muncă vor scădea de la 175 de euro, cât sunt în prezent pentru plata a 100 de euro net, la 161 de euro”, se arată în documentul amintit.
Beneficiile aduse de plata contribuțiilor sociale
În momentul de față, totalul contribuțiilor sociale ajunge, mai precis, cel puțin la 39,25%, însă, în funcție de condițiile de muncă ale unui salariat, totalul poate ajunge chiar și la 49,95%. Iată ce implică, în acest moment, plata celor șase contribuții sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal:
- contribuția la sănătate: cotă totală de plată de 10,7%; achitarea contribuției înseamnă, pentru salariați, accesul la pachetul de bază de servicii medicale (consultații, spitalizare, tratamente, asistență de urgență, dispozitive medicale sau medicamente compensate etc.); detalii, aici;
- contribuția pentru concedii medicale: cotă totală de plată de 0,85%; achitarea contribuției înseamnă dreptul la concediu pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite sau accidente suferite în timpul liber), concedii și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, concediu de risc maternal, concediu de maternitate și concediu pentru îngrijirea copilului bolnav; detalii, aici;
- contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale: cotă totală de plată între 0,15% și 0,85%; achitarea contribuției înseamnă acces la bani și servicii precum indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă (strict pentru accidentele de muncă și bolile profesionale), indemnizația pentru schimbarea temporară a locului de muncă, reabilitarea medicală sau recuperarea capacității de muncă; detalii, aici;
- contribuția la pensii: cotă totală de plată între 26,3% și 36,3%; achitarea contribuției permite, la îndeplinirea condițiilor legale, solicitarea pensiei pentru pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate, a pensiei anticipate parțiale, a pensiei de invaliditate sau a pensiei de urmaș, precum și bilete de tratament balnear, bilete de odihnă sau ajutor de deces; detalii, aici;
- contribuția la șomaj: cotă totală de plată de 1%; achitarea contribuției înseamnă posibilitatea de a beneficia de trei mari categorii de ajutoare – indemnizația lunară de șomaj, servicii pentru îmbunătățirea șanselor de angajare și anumite prime de angajare; detalii, aici;
- contribuția pentru creanțe salariale: cotă totală de plată de 0,25%; achitarea contribuției permite plata datoriilor salariale atunci când angajatorii ajung în stare de insolvență (de exemplu, salarii restante, plăți compensatorii restante sau indemnizații restante); detalii, aici.
În orice caz, în programul de guvernare nu este explicat ce se va întâmpla cu salariații dacă vor avea nevoie de ajutor de șomaj, de concedii medicale sau de recuperarea salariilor de la angajatorii intrați în insolvență. Practic, varianta optimistă ar fi ca statul să asigure aceste beneficii în continuare, chiar și în lipsa cotizațiilor angajatorilor. Iar varianta pesimistă ar fi ca salariații să nu mai primească ajutor la pierderea locului de muncă, să scoată bani din buzunar pentru concediile medicale și să piardă orice șansă de a mai recupera salarii de la angajatorii intrați în insolvență.
Atenție! Măsurile propuse în programul de guvernare NU se aplică momentan. Acestea urmează să fie incluse în proiecte de acte normative ce vor fi dezbătute public înainte de a fi adoptate și publicate în Monitorul Oficial.