Instituțiile de stat nu vor mai avea voie, de la 1 ianuarie 2022, să le solicite contribuabililor, persoane fizice sau juridice, avize și documente emise tot de stat, după ce un proiect de lege în acest sens a trecut de votul final al Camerei Deputaților, scrie Profit.ro.
Astfel, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor solicita entităților care au emis documentele respective în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, relatează Profit.ro.
Cu toate acestea, noile prevederi vor fi dificil de aplicat. de vreme ce numeroase instituții publice de pe teritoriul țării nu au tehnologia necesară și nici oameni pregătiți pentru a face acest lucru.
Sursa: republica.ro