Cei aproape 1300 de elevi și o sută de dascăli care își desfășoară activitatea aici, vor fi mutați într-o altă locație, ce nu a fost pentru moment specificată. Încă de la începutul anului, primarul Constantin Toma a purtat discuții cu conducerea Colegiului Național „Mihai Eminescu” în urma cărora s-a stabilit că până la momentul deciziei finale de relocare a activității unității de învățământ, reprezentanții Colegiului vor fi în permanență anunțați de stadiul demersurilor pe care le întreprinde municipalitatea. La acest moment, se lucrează la caietul de sarcini pentru a se organiza licitația. Colegiul Mihai Eminescu este al doilea ca prestigiu din Buzău și datează din 1939. Reabilitarea imobilului, monument istoric va dura 2 ani și a fost aprobată în ședința Consiliului Local Municipal din octombrie 2017. Cheltuielile se ridică la 6 milioane de euro. Finanțarea este asigurată atât bugetul municipiului Buzău, cât și din bugetul de stat.
Din toamna acestui an sau din 2019, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, intră în reabilitare

