Jandarmii montani din Nehoiu au primit ieri, în jurul orei 16.29, prin S.N.U.A.U. 112 un apel prin care o femeie din județul Brăila anunța că, a plecat împreună cu alte 6 persoane (printre care și un copil de 14 ani) de la Așezările Rupestre spre Aluniș, Colți pentru a ajunge la o pensiune din zonă. Aceștia, la momentul apelului, se aflau la intrarea pe un drum forestier între localitățile Nucu și Aluniș (Colți) conform datelor GPS, nicio persoană nu avea probleme din punct de vedere medical. În zonă a fost trimisă o patrulă formată din 2 jandarmi cu o mașină din cadrul P.J.O.P.M Nehoiu pentru căutarea, sprijinirea și conducerea persoanelor către o zonă sigură. Pe fondul lipsei semnalului gsm nu a mai putut fi pastrată legatura cu femeia sau alte persoane din grup. În urma a numeroase apeluri către aceasta, fără succes, la ora 17.43 s-a reușit luarea legăturii cu femeia, iar în urma discuției purtate a reieșit faptul că s-au întâlnit cu un alt grup de turiști care cunoaștea zona. Astfel împreună cu aceștia s-au îndreaptat către localitatea Aluniș. În jurul orei 18.00, patrula de jandarmi montani a depistat persoanele, însoțindu-le până la locul de cazare. Jandarmii buzoieni recomandă persoanelor care intenționează să organizeze drumeții montane să se documenteze temeinic înainte de plecare cu privire la traseele pe care le vor parcurge și condițiile meteo, precum și să își asigure echipamentul adecvat.