Echipamente de alarmare a populaţiei, inexistente,în câteva localități din județul Buzău

de Stiri Buzau Media

 Începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00-11.00, se desfăşoară lunar, un antrenament sau exerciţiu de transmitere a mesajelor de înştiinţare sau de prealarmare şi de verificare a sistemului de alarmare publică, la nivelul judeţului Buzău. Scopul, spun reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupaşcu”, este acela de a preîntâmpina producerea panicii, a cunoaşterii semnificaţiei semnalelor de alarmare acustice precum şi a măsurilor care trebuie adoptate în situaţii de protecţie civilă.

Potrivit unui raport al  ISU Buzău, privind modul de organizare şi asigurare a avertizării şi alarmării populaţiei, instituţiilor publice locale, societăţilor comerciale şi operatorilor economici, s-a constatat că din cele 82 de comune, 9 nu au în dotare echipamente de alarmare a populaţiei. Vorbim despre Bisoca, Brăieşti, Căneşti, Chiliile, Murgeşti, Năeni, Odăile, Pardoşi, Valea Salciei.

,,La nivelul judeţului Buzău, în dotarea celor 87 de localităţi (2 municipii, 3 oraşe şi 82 de comune) sunt instalate un număr de 134 de sirene (110 sirene electrice şi 24 sirene eletronice), şi 3 centrale de alarmare (1 în dispeceratul I.S.U. Buzău, 1 la sediul Primăriei mun. Buzău şi 1 la sediul Primăriei mun. Rm. Sărat). La acestea sunt conectate un număr de 47 echipamente de alarmare, acestea putând fi acţionate de la nivel local dar şi de la nivel naţional, de către I.G.S.U. (…) În prezent există un număr de 9 localităţi (comune) care nu au în dotare echipamente de alarmare a populaţiei (Bisoca, Brăieşti, Căneşti, Chiliile, Murgeşti, Năeni, Odăile, Pardoşi, Valea Salciei)”, a menționat colonel Valeriu Enache, prim adjunct ISU Buzău.

Printre deficiențele semnalate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupaşcu” s-a constatat că  timpul mediu de răspuns pentru intrarea în funcţiune a sirenelor cu acţionare locală este relativ mare (aprox. 6 min) în condiţiile în care au cunoştinţă de acest tip de exerciţiu inclusiv de intervalul orar de desfăşurare. Totodată, în cadrul ultimului exerciţiu organizat în semestrul I (6 iunie 2018) s-a constatat că nu sunt funcţionale un nr. de 2 sirene: 1 sirenă în mun. Buzău, (1 sirenă instalată pe blocul J1 din cartierul Broşteni – lipsă semnal), 1 sirenă în comuna Săgeata. Pe de altă parte, dotarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă cu mijloacele şi tehnica necesare intervenţiei, cât şi cu echipament de protecţie individual, este insuficientă.

Interesant este că prin sondajele efectuate de pompierii buzoieni în rândul populaţiei s-a constatat faptul că nu se cunoaşte semnificaţia semnalelor de alarmare şi nici principalele reguli şi măsuri ce trebuie respectate în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.