Elevii din Vadu Pașii vor începe următorul an școlar într-o clădire modernă

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:Arhivă
Sursa foto:Arhivă

Lucrările privind reabilitarea Școlii Gimnaziale din Vadu Pașii sunt în toi, iar conducerea administrației locale a primit asigurarea de la constructor, că vor fi finalizate în această toamnă. Mai exact, elevii din Vadu Pașii vor începe următorul an școlar într-o clădire modernă. ,,Lucrările la școală merg foarte bine. Băieții au lucrat, nu a contat că a fost și frig. Acum se lucrează la pereți, mai bagă încă un strat de ciment de colo până colo și vin cu mai multe îmbunătățiri, astfel ca lucrarea să iasă așa cum trebuie, inclusiv cu dotarea necesară. În ceea ce privește lucrarea, ei au spus că mai devreme, dar cel mai sigur, când începe noul an școlar”, a declarat Gheorghe Firon, primarul comunei Vadu Pașii. Lucrările de reabilitare și extindere a Școlii de la Vadu Pașii, o investiție de 4.200.000 de lei, constau în consolidare etaj, inclusiv în dotarea laboratoarelor, în refacerea rețelelor de utilități, în crearea de facilități speciale pentru persoanele cu dizabilități și în modernizarea grupurilor sanitare. Primăria Vadu Pașii a reușit anul trecut să concretizeze un alt proiect care constă în construirea unei săli de sport moderne, care va oferi elevilor un mediu adecvat pentru practicarea sportului. Investiția este realizată cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții. Locația unde va fi ridicată această construcție se află în apropierea Școlii Gimnaziale din Vadu Pașii. Spre finele lunii noiembrie 2018, primarul comunei Vadu Pașii declara că lucrarea ar trebui să finalizeze într-un termen de 9 luni.