EROUL MĂDĂLIN STOICA ESTE CONDUS ASTĂZI PE ULTIMUL DRUM

de Stiri Buzau Media

    Familia, prietenii și alți buzoieni îi aduc astăzi un ultim omagiu sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica, conducându-l pe ultimul drum. La ora 10.30, cortegiul funerar a pornit de la Biserica „Sfântul Ștefan” din Micro III pe Bulevardul Unirii, până în Bariera Ploiești. Familia a cerut ca sicriul să fie trecut prin dreptul locuinței eroului, aflată în cartierul Micro V. La ora 12.00: cortegiul funerar va ajunge la Biserica Militară „Pogorârea Sfântului Duh” din curtea Garnizoanei. În jurul orei 13.00 va avea loc înhumarea la Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău.

Reamintim, trupul neînsuflețit al militarului buzoian a fost adus în țară luni, 18 septembrie, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, unde militarii români au prezentat onorul camaradului lor. În aceeași zi, cortegiul funerar a ajuns la Buzău, iar sicriul cu trupul neînsuflețit al eroului a fost depus în capela Bisericii „Sfântul Ștefan” din Micro III. Până joi dimineață, buzoienii i-au putut aduce un ultim omagiu. Sublocotenentul post-mortem, Mădălin Stoica a murit vineri, 15 septembrie, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan. Militarul buzoian, de 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil.

Știri despre: