Ferme din județ, verificate de APIA Buzău, în cadrul Campaniei 2019

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: agrointel.ro
Sursa foto: agrointel.ro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor căse află în plină campanie de efectuare a controlului la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, în conformitate cu prevederile legislației comunitare și naționale în vigoare. Controalele pe teren sunt realizate atât de către APIA, cât și de către alte instituții, conform competențelor ce le revin potrivit legislației în vigoare și în conformitate cu acordurile de delegare încheiate cu APIA. Astfel, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelorefectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind: siguranţa alimentară (SMR 4, SMR 5), identificarea şi înregistrarea animalelor (SMR 6 – 8), bolile animalelor (SMR 9), dar și bunăstarea animalelor (SMR 11-13).

Potriviti Centrului Județean Buzău, 845 ferme au fost selectate pentru control clasic pe teren. Totodată, 944 de ferme au fost selectate pentru control prin teledetecție, din care 223 ferme se vor verifica și clasic pe teren (scopul controlului ECO,AGRO,G,TF,SMR1 și ZV).

Autoritatea Naţională Fitosanitară efectuează controlul şi supracontrolul cerinţei legale în materie de gestionare SMR 10 „Introducerea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor”. Agenția Națională pentru Zootehnieverifică respectarea condițiilor de eligibilitate specifice privind acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnicpentru solicitantii ajutoarelor naționale tranzitorii pentru speciile ovine și caprine și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri, derulate prin APIA. Conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 69/2019, controlul pe teren se efectueză în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2019.

Fermierii sunt rugați să sprijine, ca în fiecare an, inspectorii pe teren pentru ca această activitate să se desfășoare în cele mai bune condiții și în termenul propus. Efectuarea controlului pe teren reprezintă o cerință obligatorie impusă de legislația comunitară și o etapă premergătoare efectuării plății.

Știri despre: , , ,