
Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj. Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare. Producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscută în mod oficial de către autoritățile competente din România.
Precizăm că această sesiune este dedicată celor care doresc sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o nouă sesiune a submăsurii 17.1 pentru asigurarea culturilor de toamnă. Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe site, la secțiunea Investiții PNDR în pagina sM 17.1.


