Creşele din Buzău, finanţate în prezent de unităţile administrativ-teritoriale, ar putea trece în subordinea grădiniţelor cu program prelungit pe lângă care funcţionează. Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat recent, că va fi lansat cadrul metodologic pentru învăţământul antepreşcolar, care va stabili noi reglementări pentru educaţia în creşe. La Buzău, iniţiativa este bine văzută, mai ales că o primă promoţie de specialişti în educaţia copiilor cu vârste foarte mici, va absolvi la sfârşitul anului şcolar Liceul Pedagogic. Ministrul Educaţiei, Liviu Pop a menționat că se pune accentul pe finanţarea proiectelor pentru educaţie timpurie. Vor primi finanțare proiectele ce vor avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaţionale pentru creșe și grădinițe, pentru învățământul general obligatoriu, respectiv pentru învăţământul profesional. De asemenea vor putea primi finanțare proiecte de minimum 100.000 euro, a căror valoare cumulată se va ridica la maximum 110,2 milioane de euro, fonduri nerambursabile, în cadrul apelului dedicat învăţământului antepreşcolar şi preşcolar.