
,,Este vorba despre proiectul meu de suflet, acela de a porni, cu adevărat, motoarele industriei de reciclare, la noi în țară, pentru a transforma România dintr-o societate a risipei într-una a reciclării. Astăzi am alocat fondurile necesare pentru viitorul program de finanțare a proiectelor de investiții în instalații de tratare și reciclare a deșeurilor. Mai multe detalii despre acest nou program veți afla foarte curând”, a explicat viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
O altă noutate o constituie Programul multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor – Programul Termoficare, suma alocată fiind de 400 milioane lei. Programul este implementat în perioada 2019-2027 de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin actualizarea Programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort” şi va finanţa proiecte de investiţii noi şi proiecte aflate în derulare. Sumele provin din tranzacționarea, de către statul român, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
