A fost aprobat calendarul simulării probelor scrise ale examenelor naționale din anul școlar 2017-2018

de Stiri Buzau Media

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII). De asemenea, în intervalul 19 – 22 martie 2018, va avea loc simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat. Sunt așteptați să participe cei aproape 500.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a. Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor pe care le vor susţine la finalul celor două cicluri de învățământ, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la examenele propriu-zise.

Calendarul simulării EN VIII are următoarea configurație: 5 martie – Limba și literatura română, 6 martie – Matematică, 7 martie – Limba și literatura maternă, 16 martie – comunicarea rezultatelor. Simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat se va desfășura după următorul program (comun pentru clasele a XI-a și a XII-a): 19 martie – Limba și literatura română/E)a), 20 martie – Limba și literatura maternă/E)b) și 21 martie – proba obligatorie a profilului/E)c). Proba la alegere a profilului și specializării/ E)d) se va derula joi, 22 martie și va fi susținută exclusiv de elevii clasei a XII-a. Rezultatele obținute vor fi comunicate elevilor în data de 30 martie.