
Ghidul a fost tipărit în 700 de exemplare, în limbile română, croată, germană și engleză, şi va fi distribuit judecătorilor din statele partenere, precum și cu ocazia reuniunii Rețelei Judiciare Europene în materie penală. De asemenea, ghidul se regăsește pe pagina web a Ministerului Justiției la secțiunea “Cooperare Judiciară”. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ) din Germania şi Academia Judiciară din Croația, beneficiarii acestuia fiind Ministerul Justiției şi Curțile de Apel Craiova, Constanța, Brașov şi Suceava.
Obiectivul proiectului a constat în formarea profesională a judecătorilor din cele 3 state partenere cu privire la drepturile procedurale ale persoanelor investigate sau urmărite penal în conformitate cu reglementările europene în materie, prin organizarea a șase sesiuni de formare profesională pentru 170 de judecători și prin elaborarea unui ghid ca instrument util practicienilor. Proiectul a avut o durată de implementare de 27 de luni, cu începere din 1 noiembrie 2015 şi a beneficiat de un buget total de 297.027,28 Euro, dintre care 237.621,82 Euro au reprezentat finanțare nerambursabilă din partea Comisiei Europene (80%).

