Atât în tradiția folclorică, dar și în cea religioasă, grâul reprezintă un simbol. Acesta este folosit în mai toate ritualurile, începând de la naștere, până la înmormântare. Potrivit AMPress, bobul de grâu încolțit este ,,simbolul vieții care biruiește moartea. În lumea ortodoxă, este privit drept simbol dumnezeiesc, al creștinilor care îl poartă mereu pe Dumnezeu în suflet, cu credință și smerenie. Este un simbol al belșugului, dar și un prevestitor al recoltelor de anul viitor. Tineri și bătrâni deopotrivă cred în puterea lui. (…) Oricine se poate pregăti să afle cum îi va fi tot anul următor. Într-un ghiveci sau, pur și simplu, pe un strat de vată umedă, se pun la încolțit boabe de grâu. Se folosește câte un recipient pentru fiecare membru al familiei. Se spune că aceluia al căruia va fi mai frumos și mai bogat de Anul Nou, va avea parte de împliniri și de belșug”.