O Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri în domeniul Sănătăţii care se referă la concediile medicale, inclusiv maternale a fost adoptată de guvern. Ea este tranzitorie şi va funcţiona doar până la 30 iunie, excepţie făcând concediul maternal, ordonanţa expirând în cazul acesta la 1 octombrie 2018. Plafonul de contributii sociale plătite este reprezentat de suma platita pentru concediu medical pana la 1 ianuarie 2018. În prezent, OUG 3/2018 prevede că brutul la care se face anul acesta calculul contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor aflate în concediu medical sau în concediu postnatal nu mai este legat de nivelul salariului mediu brut pe economie, ci se ia în considerare întreg brutul salariatului.
Pentru această manevră, Guvernul a modificat articolul 139, din Codul Fiscal. Aşadar, de la începutul anului, în cazul concediilor medicale (şi a altor concedii pentru care care există indemnizaţie de asigurări sociale de Sănătate) baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor. Până atunci, Codul fiscal prevedea că baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale era suma reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut pe economie.