Hotărâri cu caracter normativ, adoptate de aleșii locali în ședința CLM din luna noiembrie

de Stiri Buzau Media

Conducerea Primăriei Buzău anunță cetățenilor de faptul că în şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău din 23 noiembrie 2018 au fost adoptate următoarele hotărâri cu caracter normativ:

  • Hotărârea nr. 271 privind arondarea imobilelor — blocuri de locuinţe colective din cartierul Unirii, municipiul Buzău, pe străzi, cât şi atribuirea de numere administrative;

 

  • Hotărârea nr. 272 privind atribuirea de denumiri unor alei din Parcul Crâng, municipiul Buzău;
  • Hotărârea nr. 273 privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului şi atribuirea denumirii drumului situat în municipiul Buzău, delimitat de imobilele aflate la numerele poştale 163A, respectiv 1635 de pe strada Transilvaniei şi imobilul cu numărul cadastral 18222;
  • Hotărârea nr. 274 privind schimbarea denumirii străzii „Pompiliu Ştefu” în strada „Constantin Angelescu”, din municipiul Buzău;
  • Hotărârea nr. 275 privind schimbarea denumirii străzii Tudor Vladimirescu în strada George Emil Palade din municipiul Buzău şi arondarea imobilelor – blocuri de locuinţă colective pe această stradă cât şi atribuirea de numere administrative (poştale).

Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta hotărârile sus menţionate pe site-ul primăriei.