IMPACT ÎNTRE UN TIR ȘI DOUĂ AUTOTURISME ÎN AFARA LOCALITĂȚII COSTEȘTI

de Stiri Buzau Media
Sursă foto: Arhivă

   În urmă cu puțin timp, pe DN 2 E 85 în afara localității Costești a avut loc un accident în care au fost implicate un TIR și două autoturisme. Din primele date, în urma impactului dintre acestea, o persoană a fost rănită iar TIR-ul s-a prăbușit pe marginea carosabilului. Traficul în zonă se desfășoară îngreunat. La fața locului au ajuns echipaje de polițiști și pompieri. Aceștia din urmă au trimis o autospecială cu apă și spumă și asigură zona. Din datele primite de la IPJ Buzău, un conducător auto de 22 ani din Galați, care circula pe direcția Buzău – București a efectuat o manevră de depășire, pătrunzând pe sensul opus de mers și apoi a intrat în coliziune cu alte două autoturisme. Ulterior, pentru a evita impactul cu autoturismele, șoferul TIR-ului, un cetățean străin de 56 de ani, a virat și a ieșit în afara părții carosabile. Cele doua autoturisme implicate în accident erau conduse de un bărbat de 65 ani din Vrancea și respectiv altul de 65 ani din Ilfov. În cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale și reținerea permisului de conducere în cazul tânărului de 22 ani din Galați.

Știri despre: