
De asemenea, s-a mai constatat că buzoianul a săpat o groapă în care s-a format un lac, lângă digul de protecție al râului Buzău.
În urma acestei acțiuni, Poliția Locală a aplicat 4 amenzi, astfel:
- o sancțiune, conf. Legii 61/1991R – pentru sancționarea faptelor de încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;
- două sancțiuni, conf. HCL 18/2008 – pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind administrarea şi gospodărirea domeniului public şi privat al municipiului Buzău, pentru depozitarea în alte locuri decât rampa de gunoi ecologică sau în alte locuri special amenajate şi aprobate în acest scop a gunoiului menajer, pământului nefertil, deşeurilor şi reziduurilor de orice natură și pentru ocuparea fără aprobare legală a domeniului public sau privat al municipiului cu garaje, magazii, adăposturi pentru animale, împrejmuiri si alte construcţii provizorii.
- o sancțiune, conf. OUG 97/2005 R, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, pentru că titularul actului de identitate avea obligația să solicite serviciului public comunitar de evidență a persoanelor eliberarea unei noi cărți de identitate, pentru schimbarea domiciliului. Valoarea amenzilor se ridică la 1.250 lei.
Polițiștii locali continuă verificările privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, anexelor și împrejmuirilor iar în cazul în care vor constata încălcări ale legii vor acționa în consecință.



