INCENDII SIMULTANE ÎN BUZĂU ȘI VADU PAȘII

de Stiri Buzau Media

    Un prim incendiu a fost semnalat duminică, în jurul prânzului, la un cimitir din municipiul Buzău. Este vorba despre cimitirul Sf. Constantin și Elena. Din primele informații, este vorba despre un incendiu de vegetație uscată. În zonă s-a deplasat un echipaj de la ISU Buzău. Incendiul a fost stins. Au ars câțiva zeci de metri de vegetație uscată.

Tot astăzi, în jurul prânzului, pompierii buzoieni au mai fost chemați să intervină în comuna Vadu Pașii, acolo unde un incendiu a izbucnit la un depozit de furaje, din localitatea Stăncești. La momentul apariției acestei știri, pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor. Incendiul a fost localizat și se lucrează la lichidarea acestuia.

Sâmbătă, angajații ISU Buzău au avut de lichidat mai multe incendii de vegetație uscată în localitățile Pogonele, Puieștii de jos, Săhăteni și în zona Comisoaia. Flăcările au ars per total aproape 30 hectare de vegetație uscată. Cea mai mare suprafață pârjolită de flăcări a fost semnalată în Săhăteni, acolo unde au ars aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Cauzele incendiilor din localitățile amintite sunt diverse, de la aprinderea intenționată pentru curățarea suprafețelor de vegetație uscată, până la o țigară aruncată din neglijență.

Știri despre: