Pompierii buzoieni intervin la acest moment, pentru stingerea a două incendii izbucnite simultan: unul în localitatea Costești, iar celălalt la Ziduri. La intervenția de la Costești, pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Zona unde a izbucnit incendiul este foarte aproape de o cultură de floarea soarelui și există pericolul să fie afectată. La cealaltă intervenție, de la Ziduri, un echipaj din Râmnicu Sărat intervine pentru stingerea flăcărilor care au cuprins vegetație uscată înaltă de pe un canal. În pericol de a fi cuprinse de flăcări sunt solariile aflate în zonă. După stingerea celor două incendii, pompierii vor stabili care au fost cauzele care au dus la producerea acestora.
Între timp, pompierii le reamintesc buzoienilor că în perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă. Pentru a se mai evita astfel de situații, salvatorii recomandă respectarea următoarelor reguli de prevenire a incendiilor:
- utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare. Utilajele agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase se vor verifica astfel încât să nu constituie surse de aprindere, asigurând dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie;
- în pădure sunt interzise: utilizarea focului deschis în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse; parcarea autoturismelor, instalarea corturilor şi a suprafeţelor de picnic în afara locurilor special amenajate în acest sens;
- restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;
- asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
- supravegherea permanentă a copiilor în vederea preîntâmpinării jocului acestora cu focul.