Incendiu de amploare în apropiere de dealurile de la Berca

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:Felicia Stoicescu
Sursa foto:Felicia Stoicescu

Update 2: Pentru coordonarea și conducerea intervenției, la fața locului, s-a deplasat inspectorul șef ISU Buzău, Colonel Viorel Găvăneanu. În acest moment, în zonă, pentru stingerea incendiului acționează peste 40 de pompieri. În sprijinul acestora sunt SVSU Berca și SPSU OMV Petrom, numărul total de persoane care se luptă să lichideze incendiul ajungând la peste 80.

Update 1: ISU Buzău a suplimentat forțele de intervenție în zona incendiului. Mai exact, în zona numită Moara cu Vânt intervin acum 30 de pompieri, cu 5 autospeciale (3 autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială de transport pasageri și o autospecială de stingere). Nu sunt puse în pericol comunități, sonde sau fond forestier.

Știrea inițială: Misiune dificilă pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în apropiere de dealurile de la Berca. Potrivit ISU Buzău, la locul respectiv s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială transport personal cu 15 pompieri. În zonă se ajunge doar pe jos, arde vegetație uscată înaltă – mărăciniș și lăstăriș, iar frontul de flacără se întinde pe 2-3 kilometri. Personalul ISU BUzău a fost prealarmat pentru a intervene în cazul în care situația o va impune, totodată ocoalele silvice au fost anunțate să fie pregătite să intervină.

[bs-quote quote=”Într-adevăr este un incendiu în zonă, nu a mai fost de foarte mult timp acolo așa ceva. Cred că cineva a dat foc la vegetație și acum, cu vântul s-a extins. În zonă se află viceprimarul și două echipaje de la Serviciul de Voluntariat de Urgență. Cred că incendiul a cuprins peste 10 hectare. ” style=”default” align=”center” author_name=” Ionel Dobriță” author_job=” primar Berca ” author_avatar=”http://buzaumedia.ro/wp-content/plugins/blockquote-pack-pro/img/other/steve-jobs.png”][/bs-quote]

Potrivit ISU Buzău, în zona incendiului se mai află pe lângă echipele de la SVU Berca, o autospecială de stingere de la OMV Petrom. Misiunea este una dificilă și de durată având în vedere și vântul care bate cu intensitate. Momentan nu există pericol ca flăcările să ajungă la sonde, locuințe și zone împădurite.