16 pompieri buzoieni acționează la această oră, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care se întinde pe o suprafață de 4 hectare, pe raza localității Pârscov. În sprijinul lor au sosit lucrători de la Ocolul Silvic din Pârscov, localnici dar și efectivul Serviciului voluntar de situații de urgență. Intervenția este una dificilă având în vedere că în zonă bate vântul, și nu se poate interveni cu autospecialele cu apă și spumă din cauza terenului accidentat, la locul respectiv fiind deplasat ATV-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău care transportă apă, după cum a declarat Vasile Prahoveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău. Din cauza vântului există riscul ca flăcările să cuprindă și o livadă de pruni aflată în imediata apropiere a incendiului.