Noul Cod administrativ, supus dezbaterii publice pe pagina Ministerului Dezvoltării, prevede o nouă categorie care va beneficia, ca pensie, de indemnizație specială la limita de vârstă, cuantumul acesteia fiind de 0,40 % din indemnizaţia brută lunară aflată în plată, scrie legestart.ro. Singura condiție este ca primarii, viceprimarii, președinții de consilii județene și aleșii să îndeplinească trei mandate și să fie la limita vârstei de pensionare. Alin. (1) din noul Cod administrativ prevede că ,,Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni , prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, care au exercitat funcţii de autoritate executivă, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă”.
Indemnizația nu exclude niciun fel de pensie pentru limita de vârstă, stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, astfel că se va adăuga acestui drept. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Indemnizaţia pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, şi este prevăzut pentru fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială prin anexă distinctă la legea anuală de aprobare a bugetului de stat. De indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută la alin. (1) nu beneficiază primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene, a unei infracţiuni de corupţie. Cererile vor fi depuse la unitățile teritorial-administrative, conform normelor metodologice care vor fi adoptate prin hotărâre de guvern ulterior adoptării Codului administrativ.