Județul Buzău: Prezența la vot în prima zi a referendumului a fost de 5,89%

de Stiri Buzau Media

Biroul Electoral Central a anunțat că până la orele 21,00, au votat la referendum 5,72 la sută dintre alegători, adică puțin peste un milion de cetățeni. Mai exact, numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot sâmbătă este de 1.046.583, dintre care în mediul urban 636.435, iar în mediul rural 410.148.

Potrivit BEC, în Bucureşti au votat 6,50 la sută dintre alegători, respectiv un număr de 116.453 persoane. O prezenţă mai numeroasă la vot, până la ora 21,00, s-a înregistrat în judeţele: Bihor, Dâmboviţa, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin. Județul Buzău se plasează undeva pe la mijloc, cu o prezență de 5,89 %. Mai exact, au votat 22.849  electori  dintre cei 387.329 înscrişi pe  listele electorale permanente.  Dintre alegători 19.418 au fost înscriși pe listele permanente, 2.863 au fost trecuţi pe listele suplimentare, iar 568 de persoane au votat prin intermediul urnelor mobile.

Judeţele în care s-a înregistrat o prezenţă redusă la vot sunt: Harghita, Covasna, Satu Mare, Maramureş şi Tulcea. În străinătate au votat până la ora 21,00 un număr de 45.797 cetăţeni.

Știri despre: , ,