
Proprietatea comună este reprezentată de toate părțile din imobil care nu sunt apartamente, respectiv spații de trecere, holuri, terase și altele, dar și de o serie de instalații aferente clădirii (ascensor, instalații de alimentare cu apă, de canalizare, instalații electrice și de gaze etc). Astfel, conform legislației în vigoare, exploatarea, reparația și întreținerea proprietății comune cad în responsabilitatea asociației de proprietari, care este o formă de asociere autonomă şi nonprofit a majorităţii proprietarilor dintr-un imobil.
În situația reparațiilor asupra proprietății comune, administratorul imobilului, care poate fi o persoană fizică atestată sau o persoană juridică specializată, constată și inițiază lucrările de reparație (realizate, de cele mai multe ori, de către firme specializate), iar plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații, fond aprobat anual de către proprietarii de apartamente din asociație. Așadar, pentru repararea oricărui element din proprietatea comună, inclusiv terasa blocului, vor plăti toți proprietarii membri ai asociației, indiferent de etajul la care se află apartamentul deținut de aceștia.

