Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că s-a stabilit perioada în care se va desfășura sesiunea de depunere a proiectelor aferente submăsurilor 16.1 și 16.1a- Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarera grupurilor operaţionale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese în sectorul agricol/pomicol, respectiv în intervalul 29 ianuarie 2018 -30 aprilie 2018. Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte aferentă submăsurii 16.1 este de 6.676.044 Euro. Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte aferentă submăsurii 16.1a este de 5.850.768 Euro.
Obiectivul principal al submăsurilor este de a sprijini înființarea și funcționarea Grupurilor Operaționale (GO) cu scopul de a realiza, în comun, un proiect de dezvoltare-inovare nou, prin care să se abordeze anumite probleme specifice și să se valorifice oportunitățile existente în sectoarele agricol, agro-alimentar, forestier și pomicol. Proiectele se vor axa pe soluții inovatoare care vor genera beneficii directe pentru membrii GO, implicit pentru economia locală și/sau condițiile sociale și de mediu din zonele rurale, inclusiv prin diseminarea rezultatelor către toți actorii interesați. Pe site-ul AFIR pot fi vizualizate documentele aferente organizării sesiunii de depunere proiecte pe submăsurile 16.1 şi 16.a (ghidul solicitantului, cererea de exprimare a interesului-CEI, fişa de evaluare, ş.a.)