LICEENII ROMÂNI POT APLICA PENTRU BURSA FLEX 2018-2019

de Stiri Buzau Media

     Ministerul Educației Naționale alături de Ambasada Statelor Unite în România și de Consiliile Americane pentru Educație Internațională invită liceenii români să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2018-2019. Este vorba despre un program de schimb de experiență cu durata de un an în Statele Unite ale Americii. FLEX este finanțat de Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor români ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului școlar 2018-2019.  Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități, care sunt invitați să candideze online.

Participarea la Programul FLEX, aflat la al treilea an de existență în România, este gratuită. În primii doi ani de implementare, FLEX România a oferit burse unui număr de 49 de liceeni români din diferite județe ale țării, care au locuit și învățat în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Maine. În 2018-2019, la nivel global, aproximativ 800 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX. Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative: au cetățenie română; sunt născuți între 15 iulie 2000 și 15 iulie 2003; sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; studiază limba engleză în liceu și îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

,,Candidaturile se depun online până pe 17 octombrie 2017 aici: https://ais.americancouncils.org/flex. Informații complete despre program pot fi obținute pe e-mail (flexromania@americancouncils.eu) și pe site-ul  www.americancouncils.ro. (…) Ministerul Educaţiei Naţionale va promova, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, Programul FLEX în liceele româneşti” se precizează în comunicatul Ministerului Educației.

Știri despre: