Ministerul Finanţelor Publice susţine acordarea de facilităţi fiscale suplimentare investitorilor mari

de Stiri Buzau Media

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici spune că susţine schimbarea legislaţiei, astfel încât Guvernul să poată acorda ”peste cadrul legal existent”, facilităţi suplimentare unor firme care fac investiţii foarte mari în România. „Vreau să ne concentrăm, ca şi Guvern, în a modifica ce avem ca şi cadru, de la legislaţie la administraţie, în sensul de reformă. (…) Cred că ar trebui schimbată legislaţia astfel încât pentru investiţii mari, mari, extrem de importante, Guvernul să poată decide peste cadrul legal existent acordarea de facilităţi suplimentare tocmai pentru a decide acel investitor ca acel proiect să se facă România şi nu Polonia sau în altă ţară. Dacă nu ne mişcăm foarte repede şi nu suntem activi suficient, atunci investiţiile pleacă în alte state şi aceste exemple sunt foarte multe la număr, această bâlbâială de multe ori în a acorda anumite facilităţi unor investitori foarte mari face ca decizia să se ia în direcţia unei alte ţări” a afirmat ministrul.