Modificări la Codul penal în privința minorilor

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: pbs.org
Sursa foto: pbs.org

Pe 11 iunie 2019 expiră termenul până la care țara noastră, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, trebuie să transpună în legislație Directiva privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Astfel, articolele Directivei obligă statele membre să asigura pentru toți minorii exercitarea dreptului la informare asupra unor aspecte specifice (art. 108 în Codul penal), cum ar fi principalele etape ale procesului penal; dreptul ca titularii răspunderii părintești să fie la rândul lor informați cu privire la drepturile minorului în cursul procesului penal; dreptul la protecția vieții private, în condițiile legii; dreptul de a fi însoțiți de titularii răspunderii părintești pe parcursul procedurilor penale; dreptul la o evaluare individuală încă din etapa urmăririi penale, cu excepția cazului când acest fapt ar fi contrar interesului superior al minorului; dreptul la utilizarea cu precădere a măsurilor alternative detenției în cursul procesului penale, precum și – dreptul la reexaminarea periodică a detenției; perioada pentru care poate fi dispusă privarea de libertate, condițiile pentru prelungire și durata maximă acesteia; dreptul de a se prezenta în persoană la proces; dreptul de a formula căi de atac, conform legii și  dreptul la un tratament specific în timpul privării de libertate.

De asemenea, Directiva prevede ca toate informațiile privitoare la desfășurarea procesului penal și la drepturile minorului trebuie comunicate acestuia într-un limbaj simplu și accesibil, adecvat vârstei sale. Iar informațiile trebuie să fie comunicate și titularilor răspunderii părintești, iar la efectuarea actelor de procedură care implică prezența minorului, aceștia trebuie citați, cu excepția cazului în care organul judiciar apreciază că prezența lor ar fi contrară interesului superior al minorului, ori ar fi de natură să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal. Ca noutate, minorul are dreptul la efectuarea unei evaluări individuale, în cel mai timpuriu stadiu adecvat al procedurilor și, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi contrar interesului superior al minorului, înainte de trimiterea în judecată.

Directiva obligă de asemenea la exceptarea minorului de la acoperirea cheltuielilor de judecată ocazionate de efectuarea înregistrărilor audio-video ori a evaluărilor medicale obligatorii. În prezent, Codul de procedură penală exclude în mod expres de la acoperirea de către suspect sau inculpat a cheltuielilor cu acordarea asistenței juridice obligatorii. Conform acelorași prevederi, se aplică regulile speciale privind minorii, tuturor persoanelor care erau copii în momentul când au început să facă obiectul procedurilor, dar care ulterior au împlinit vârsta de 18 ani, dacă acest lucru este adecvat ținând seama de toate circumstanțele cauzei, inclusiv gradul de maturitate și gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate. Statele membre pot decide să nu mai aplice prezenta directivă persoanei vizate când aceasta a împlinit vârsta de 21 de ani.

Știri despre: , ,