În perioada 24- 28 septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a efectuat acţiuni de control, în cadrul Campaniei Naţionale declanşate de Inspecţia Muncii cu privire la respectarea de catre beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 republicată, cu modificări şi completări, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în domeniile prevăzute de art. 13 din lege şi a prevederilor privind prevenirea şi combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă, în aceste domenii. În cadrul celor 17 controalelor effectuate de inspectorii de muncă au fost dispuse 4 măsuri pentru remedierea neconformităţilor constatate la firmele verificate.
Principalele deficienţe constatate au vizat întârzierea în depunerea la I.T.M. Buzău a unui un extras al registrului de evidenţă a zilierilor conţinând înregistrările din luna precedenta până cel târziu la data de 5 ale lunii următoare; necompletarea explicită în registrul de evidenţa zîlien’lor a activităţii din CAEN şi a locului unde se desfăşoară activitatea zilierului. Angajatorii vor informa în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău cu privire la modul în care au fost remediate deficienţeie constatate în procesele verbale de control.