Au început lucrările de realizare a fundațiilor la primele 12 stații moderne pentru călători din municipiul Buzău. Este vorba despre 8 stații de autobuz, dotate cu adăposturi pentru călători, pe bulevardul Industriilor și 4 stații pe strada Transilvaniei, artere aflate în stadiul final de reabilitare și modernizare, din fonduri europene.
Proiectul de modernizare a stațiilor de autobuz din muncipiul Buzău cuprinde 81 de astfel de obiective, care urmează să fie construite pe toate traseele de transport în comun. Noile stații de autobuz vor fi dotate cu băncuţe şi ecrane LCD pe care vor fi afişate anunţuri de interes public, dar şi un panou unde va fi anunţat timpul rămas până când autobuzele vor ajunge în staţie.
De menționat și că, lucrările de pe strada Transilvaniei, care au durat o vară întreagă, se apropie de final. Mai este un singur tronson de reparat pentru ca circulația pe această arteră principală să revină la normal.
Din această săptămână, s-a dat startul campaniei de asfaltare cu al treilea strat, cel de uzură, pe ultimul tronson de pe strada Transilvaniei. Este vorba de tronsonul cuprins între intersecția cu strada Crinului și intersecția cu Bulevardul Unirii, în fața Clubului Polițiștilor. Reprezentanții Primăriei Buzău anunță că, din acest motiv, până mâine, 7 octombrie, vor mai fi restricții cu privire la staționarea mașinilor pe acest segment de drum, pe timp de noapte.
Autoritățile preconizează că în două-trei săptămâni pe strada Transilvaniei se va putea circula în cele mai bune condiții de la Clubul Polițiștilor până la ieșirea spre Vernești.