Trei parcuri precum şi centrul oraşului Buzău, în Piaţa Dacia şi zona pietonală Cuza Vodă vor avea internet gratuit, începând din august. Buzoienii vor putea accesa fără probleme pagini de internet, reţeaua Facebook ori să urmărească de pe Youtube clipurile dorite. Primele hot-spot-uri vor funcţiona, cel mai probabil, pe la începutul lunii viitoare. Societatea care a câştigat contractul cu Primăria Buzău lucrează în acest moment la implementarea proiectului. Șefii administrației locale cred că, în acest mod, ar putea transmite mai ușor buzoienilor diferite anunţuri sau noutăţi.