Pompierii buzoieni vor beneficia de noi dotări în 2018. Prezent la Buzău la bilanțul pompierilor adjunctul șefului Inspectoratului General pentru Situatii de Urgență, colonelul Cezar-Mihai Damian a declarat că se are în vedere achiziționarea pe viitor a unor auospeciale cu apă și spumă, ambulanțe, autospeciale de descarcerare și încă o autospecială cu scară, care ar urma să fie trimisă către Detașamentul de Pompieri Râmnicu Sărat. Toate aceste utilaje vor ajuta ușura munca pomperilor. În anul 2017 gradul de dotare cu tehnică de intervenţie nouă la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău a fost îmbunătăţit substanţial prin repartizare de către Inspectoratului General a următoarelor bunuri:
- două camioane pentru transport containere la intervenţie;
- o autoscară de 42m de lucru şi salvare de la înălţime;
- un container multirisc pentru camionul transport containere;
- un container linie tehnică de întreţinere echipamente individuale de protecţie;
- o barcă pneumatică a 4 persoane cu rame BP.
De asemenea, prin sprijinul acordat de Consiliul Judeţean Buzău, au intrat în dotarea inspectoratului următoarele bunuri:
- un vehicul şenilat UTV ARGO 8×8 şi remorcă transport vehicul ;
- un scaun bariatric pentru transport persoane supraponderale;
- o cameră cu termoviziune;
- un autoturism Dacia Logan MCV;
- două remorci transport materiale pentru intervenţie.