Executivul a aprobat în ședința de Guvern de joi, regulamentul cadru care stabilește locurile de muncă și categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru condiți de muncă pentru familia ocupațională sănătate și asistență socială. Astfel, Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar și de asistență socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Prin urmare, anexele 1 – 9 din regulamentul cadru aprobat joi stabilesc procentele diferențiate pe locuri de muncă și categorii de personal, în funcție de condițile specific aferente fiecărui loc de muncă, respectiv:
- locuri de muncă cu condiții periculoase: 15% până la 25%;
- locuri de muncă cu condiții deosebit de periculoase: 35% până la 85%;
- locuri de muncă cu condiții periculoase sau vătămătoare: 5% până la 15%;
- locuri de muncă cu condiții grele de muncă: 10% până la 15%;
- personal care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații în condiți periculoase: până la 30%;
- personal care își desfășoară activitatea în unitățile sanitare cu specific deosebit: 10% până la 15%;
- personal care lucrează în unități sanitare aflate în localități izolate: până la 20%;
- locuri de muncă cu condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc: 5% până la 15%;
- personal care își desfășoară activitatea în unitățile de asistență socială / centre cu sau fără cazare: 7,5% până la 75%;
Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor se stabilesc la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, având la bază buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.