Ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Râmnicu Sărat a fost sesizat în această dimineață, în jurul orei 09:00, de către o mamă cu privire la faptul că fiica sa, de 15 ani a plecat de la domiciliu în după-amiaza zilei de 21 septembrie şi nu a mai revenit. Imediat după primirea sesizării au fost alertate efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, echipele operative formate din poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică şi rutier desfăşurând activităţi de căutare şi depistare a fetei. Concomitent au fost demarate procedurile pentru punerea în urmărire la nivel naţional. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit posibilitatea prezenţei minorei pe raza judeţului Vrancea, fiind solicitat sprijin efectivelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea. Adolescenta a fost depistată, la mai puţin de 6 ore, pe raza judeţului Vrancea, cercetările fiind continuate pentru clarificarea împrejurărilor în care aceasta a părăsit domiciliu şi pentru a se stabili dacă a fost victimă sau autor al unei infracţiuni. Totodată, poliţiştii buzoieni au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.