Ministerul Sănătății anunță că, luni dimineață, au intrat în țară și urmează să fie distribuite către spitale un număr de o mie de doze de IGVena. De asemenea, în cursul acestei săptămâni, vor mai veni alte 600 de flacoane de INTRATECT. Ambele medicamente sunt utilizate pentru tratamentul imunodeficiențelor primare. De asemenea, pentru tratamentul imunodeficiențelor secundare, până la finalul acestei săptămâni vor mai fi achiziționate 2200 de flacoane de Pentaglobina.
,,Discontinuitățile apărute anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină, cauzate de retragerea de pe piață a unor producători care asigurau peste 80% din necesarul de produse, au determinat retragerea din Lista C2 a medicamentelor cu probleme în aprovizionare. În urma aprobării Ordonanței de urgență de suspendare temporară a obligației de plată a taxei clawback pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în luna decembrie 2017, imunoglobulinele au fost reintroduse în lista C2, fiind astfel decontate din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS)” se specific în comunicatul emis de Ministerul Sănătății.
Până la remedierea totală a aprovizionării cu imunoglobuline, începând din luna decembrie 2017, medicii din toate unitățile sanitare din țară au la dispoziție o linie telefonică special înființată la Ministerul Sănătății la care pot anunța cazurile grave care necesită tratament cu imunoglobulină, astfel încât din stocurile existente în alte unități sanitare să fie direcționate medicamentele pentru tratamentul necesar în astfel de cazuri.