În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 15 februarie a fost publicat Avizul Comitetului Economic și Social European și propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de renunțare la schimbarea sezonieră a orei și de abrogare a Directivei 2000/84/CE. Comitetului Economic și Social European consideră interesantă propunerea Comisiei Europene de renunțare la schimbarea sezonieră a orei, stabilită în Directiva 2000/84/CE, dar semnalează o serie de limitări importante referitoare la metode, termene și conținut. Comitetul consideră că este foarte important să se acorde mai mult timp pentru dezbatere și analiză, pentru a se ajunge la un consens amplu, veritabil între cetățeni și pentru a obține sprijinul unanim al tuturor statelor membre. Acești factori sunt esențiali dacă se dorește punerea în aplicare eficientă și armonizată a propunerii.
Dreptul de a stabili ora este o competență națională. Conform noii propuneri de directivă, principiul subsidiarității înseamnă că fiecare stat are libertatea de a menține ora de vară sau de iarnă pe tot parcursul anului. Riscul este ca, în cazul în care nu există sincronizare unanimă în toate țările, asigurând același nivel de punere în aplicare armonizată ca în prezent, costurile cauzate de diferența de oră între țări ar avea un impact puternic asupra pieței interne (fragmentare), generând mai multe probleme decât beneficii. Comisia recunoaște această problemă în evaluarea sa de impact, iar Comitetul consideră necesar să se obțină un consens mai larg în prealabil, înainte de prezentarea oficială a propunerii Comisiei.