Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Brașov, în cooperare cu autoritățile germane, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în trafic de persoane, trafic de minori, înşelăciune şi spălare de bani.De asemenea, concomitent, pe teritoriul Germaniei au fost efectuate 16 percheziţii la adresele membrilor grupului. Grupul respectiv ar fi cauzat un prejudiciu de 600.000 de euro statului german, prin obținerea de ajutoare bănești de către persoane recrutate din România și transportate în Germania, unde ar fi fost cazate în condiții insalubre.
Echipe comune formate din polițiștii de combatere a criminalității organizate din Brașov și polițiști germani, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat marți, 3 iulie, 27 de percheziții, pe teritoriul României și al Germaniei, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializată în trafic de persoane. Cele 11 percheziții din România au fost efectuate la locuințe din județele Buzău, Brașov, Arad și Ialomița. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2014 – 2017, un grup infracțional organizat, format din 8 cetățeni români, ar fi acționat în zona municipiului Brașov, de unde ar fi recrutat aproximativ 50 de familii, majoritatea având copii minori, pe care le-ar fi transportat în Germania, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă. În Germania, în zona Dortmund, landul Rinul de Nord, Westfalia, cei transportaţi au fost determinaţi de către membrii grupului infracţional să semneze mai multe înscrisuri redactate în limba germană, comunicându-le că fără aceste acte nu pot beneficia de ajutorul social şi alocaţia pentru creşterea şi îngrijirea copiilor oferite de statul german.
,,Familiilor le-ar fi fost înlesnit transportul către Germania, unde erau cazate în diferite locații aparținând unor cetățeni germani, în condiții insalubre, în locuințe supraaglomerate, fără mobilier, dotate, în cele mai multe cazuri, doar cu saltele de dormit. Totodată, membrii grupării le-ar fi înmânat acestora sume foarte mici de bani (maxim 100 de euro/lună), care le asigurau condiții minime de subzistență.
Membrii familiilor ar fi fost determinați să semneze documente pentru obținerea de ajutoare bănești, oferite de statul german (alocații pentru copii, ajutoare sociale, plăți compensatorii pentru chirii), ajutoare ce ar fi fost încasate de membrii grupării. Pentru unele dintre persoane, ar fi fost întocmite contracte de muncă, contracte care erau desfăcute la scurt timp pentru ca cei bănuiți să poată solicita asistenţă socială de la statul german, conturile bancare în care aceste ajutoare erau plătite fiind sub controlul lor” menționează D.I.I.C.O.T..
Banii obținuți de membrii grupării ar fi fost folosiți pentru achiziționarea de proprietăți imobiliare și autoturisme de lux. Prejudiciu cauzat statului german este de aproximativ 600.000 de euro. Pentru documentarea activităților infracționale, la sediul EUROJUST, s-a încheiat un acord pentru constituirea unei echipe comune de anchetă româno-germană. Polițiștii au pus în aplicare 4 mandate europene de arestare și 7 ordine europene de indisponibilizare a unor bunuri. Persoanele pe numele cărora au fost emise mandatele europene de arestare au fost identificate în Dortmund și preluate în custodie.
În urma perchezițiilor din ambele țări, au fost conduse la audieri 18 persoane, urmând ca față de 16 dintre acestea să fie propusă instituirea unor măsuri cu caracter preventiv. De la locuințele percheziționate în România, au fost ridicate înscrisuri, 15.000 de lei și aproximativ 23.300 de euro. Cercetările sunt continuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul Trafic de Persoane și organele judiciare din Germania, pentru stabilirea întregii activități infracționale a membrilor grupării, în cadrul dosarului penal instrumentat sub supravegherea D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup criminal organizat, trafic de persoane şi trafic de minori, înşelăciune și spălare de bani.
Pe parcursul activităților, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți de polițiști de combatere a criminalității organizate din Buzău, Arad, Covasna și Ialomița și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.